Nasimi
Seyyid Ali Imadaddin Nasimi (în limba azeră: Seyid Imadəddin Nəsimi) (1369-1417) a fost un poet şi filosof azer. El a rămas cunoscut sub numele de Nasimi şi este considerat unul din cei mai proeminenţi scriitori mistici în limba turcică din epoca sa.
Copilărie
Nasimi s-a născut la 13 februarie din anul 1369, în oraşul Şamahî, capitala ului, statul medieval (799 - 1538).
Oraşul Şamahî poartă numele fratelui său, care a scris de asemenea poezii, sub pseudonimul "Şah Handan". Mormântul lui Şamahî se păstrează aici, într-un vechi cimitir. Tatăl lor, Seyid Mahammad, a fost bine cunoscut în Şirvan.
În acest oraş şi-a petrecut Nasimi anii de şcoală, obţinând o educaţie corespunzătoare, la nivelul celor mai bune universităţi din acea vreme. Lucrările lui ne dovedesc faptul că el cunoştea foarte bine literatura şi filosofia clasică din Orient şi Grecia antică, era iniţiat în ideile fundamentale ale teologiei musulmane şi creştine, învăţase medicina, astronomia, astrologia, matematica, logica etc. El a stăpânit mai multe limbi, scriind poezii atât în limba azeră maternă, cât şi în arabă şi persană.
Perioadă istorică
Viaţa lui a corespuns cu perioada foarte critică, de la sfârşitul sec.XIV, când Azerbaidjanul, care abia ieşise de starea de şoc determinat de invazia mongolă, s-a înfruntat cu hoardele cuceritorului Tamerlan (1336-1405), iar din nord era atacat de către oştile din Hoarda de Aur ale hanului Tohtamâş. Ultimul, în anul 1385, a întrat în Azerbaidjan din Derbent provocând un dezastru şi a ajuns până la Tebriz. Însǎ, primind vestea despre apropierea lui Tamerlan, armata Hoardei de Aur a părǎsit Azerbaidjanul şi s-a retras spre nord.
În 1386, Tamerlan a ocupat Tabrizul şi de acolo a înaintat spre Şirvan, Karabah şi Derbent, lăsând în urma sa doar jafuri şi distrugeri.Măcelărind populaţia provinciilor sudice ale Azerbaidjanului în mod nemilos Tamerlan a încercat să ajungă spre nord, în Şirvan. Dar, suveranul Şirvanului ("Şirvanşah"), Ibrahim I (1382-1417) din dinastia Derbendi, a reuşit pe calea diplomaţiei să salveze poporul său de nenorocire.
Ordinul Hurufizilor
Aşadar, restul Azerbaidjanului devine o provincie timuridă. Conform ordinului lui în oraşele ocupate se mobilizează cei mai faimoşi meşteri, arhitecţi, pictori, muzicieni, meşteşugarii oraşeni şi erau trimişi la muncă silită în capitala imperiului - Samarkand. Tamerlan se gândise să-şi facă o capitală perfectă şi fiecare cartier din Samarkand, primise numele unui oraş mare din Orient. Tamerlan încerca să-şi legitemeze faptele sale cu sprijinul clericilor musulmani, ceea ce determina în popor o ură profundă impotriva dominaţiei timuride şi un fenomen necunoscut până atunci, mişcarea hurufizilor, exprimarea ideologică a nemulţumirilor populare. Acest ordin eretico-filosofic se impotrivea atât puterii laice, cât şi celei clericale.Fondatorul ordinului era marele filosof şi poet azer Fazlullah Naimi. În 1386, pentru prima dată şi-a prezentat ideile în oraşul Tabriz, capitala istorică a Azerbaidjanului. În mod energic el face propaganda noii ideologii şi în curând secta se raspândeşte peste tot, în Azerbaidjanulul intreg şi în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Naimi
În această perioadă Nasimi face cunoştinţă cu ideologia hurufidă, se întâlneşte personal cu Fazlullah Naimi, l-a acceptat privirile şi probabil de atunci a început să-şi semneze poeziile sale cu pseudonimul "Nasimi" („nasim” înseamnă „vânt uşor”), care are o rezonanţă apropiată de numele şefului sectei. În acelaşi timp cu Nasimi la ideologia hurufidă s-a convertit un alt poet azer Abulhasan Ali ul-Ala, care în operele sale declară oraşul Baku, Kaaba hurufismului datorită faptului că acolo locuia Fazlullah. Cei mai buni adepţi ai sectei erau trimişi în diferite oraşe din Orientul Mijlociu.
Imadeddin Nasimi a devenit al doilea lider al acestei ideologii. La începutul creaţiei sale poetul la fel ca şi prietenul şi dăscălul său, Naimi stătea pe poziţiile sufismului şi era adeptul faimosului şeic sufid Şibli. În perioada sufidă a creaţiei Nasimi la poeziile sale folosea pseudonimul "Huseyni", "Seyid Huseyn", "Seyid" din cauza fascinaţiei lui faţă de Huseyn Halladj Mansur, marele sufid persan şi poetul din sec. X, care pentru prima dată în lumea musulmană a lansat lozinca despre comparaţiei lui Dumnezeu cu o fiinţă umană. Din cauză ideilor sale eretice Halladj Mansur era urmărit încontinuu şi ne-renunţând la viziunea sa a fost spânzurat la Bagdad. Nasimi şi el era pregătit pentru acte de asemenea curaj şi îl admira şi îl lăuda pe Mansur. Acest interes nu s-a schimbat şi după alăturarea lui în rândurile hurufizilor. Nici filosofia sufidă nu l-a lăsat pentru mult timp din viaţa sa.
Creaţie
În centrul creaţiei lui Nasimi stă frumos şi iubit Dumnezeu, care măreşte pe om, dăruindu-i din luciriile sale. Prin desăvârşirea morală omul se apropie de Dumnezeu. Pentru un om, cel mai înalt moment al extazului se consideră întâlnirea cu persoană iubită, unirea cu ea, dizolvarea în ea. Poetul scrie că, în ciuda opiniei unora, dragostea nu este decât un păcat, el nu va lăsa calea iubirii, căci doar această calea duce la Adevărul - Dumnezeu. Dar, putem observa înlocuirea treptată a sufismului de către hurufismul în viziunea lui Nasimi ceea ce se iese în evidenţă prin schimbarea viziunii panteiste a poetului. Acum la temelia acestor viziuni nu mai stau dragostea şi euforia, ci literele şi conştiinţa. De acum înainte în filosofie, Nasimi se bazează pe ideologia hurufistă a lui Naimi şi predă principiile esenţiale ale ordinului. Însă hurufismul predat de Nasimi nu este o simplă repetare a ideilor lui Naimi. El apropie omul către Dumnezeu şi găseşte o divinitate dumnezeiască la om. Viziunea sa şi-a găsit cea mai bună reflectare poetică în faimoasa sa poezie (gazel), care încep cu versurile:
- Məndə sığar iki cahan, mən bu cahana sığmazam
Gövhəri laməkan mənəm, mən bu məkana sığmazam
- (În mine încap ambele lumi, dar eu nu încap în aceasta lume,
Sunt esenţă fără loc, eu nu încap în acest loc)
Destrămărea ordinului Hurufizlor
În anul 1394 Fazlullah Naimi împreuna cu adepţii lui a fost arestat în Şirvan din ordinul lui Tamerlan şi a fost spânzurat în cetatea Alingea unde a fost şi înmormântat (azi, provincia Nahcivan, Republica Azerbaidjan) de către guvernatorul Azerbaidjanului, al treilea fiu al lui Tamerlan, Miranşah. Cadavrul lui agăţat de un cal a fost plimbat în tot oraşul. Naimi presimţea acest final şi în "Vasiyyetname" scris de el în ajunul execuţiei sale, defineşte programul luptei ce va urma. Cartea respectivă a fost trimisă în mod clandestin la Baku. Conform poruncilor lui, cele mai importante figuri ale sectei părasesc Azerbaidjanul şi răspândesc ideile marelui dascăl în tot Orient medieval, iar Nasimi trebuia să se căsătorească cu fiica sa plecând din Baku.
"O Nasimi, dacă Allah (Fazlullah) afirmă că globul este larg, atunci pleacă din Baku, fiindcă aici nu-ţi este locul",
se spune într-o poezie de a lui în persană. Într-adevăr, Nasimi însurându-se fiica cea mică a lui Naimi, părăseşte Şirvanul, plecând în Asia Minoră, pe urmă călătorind prin Anatolia, Siria, Egipt. Analiza operelor sale ne arată faptul că el a vizitat oraşele Baku, Bagdad, Bursa, Tokat, Şamahî, Aleppo ş.a. În Turcia el se apropie de faimosul poet Şeyhi şi de Hadji Vali Bektaş, fondatorul ordinului de dervişi "Bektaşiye" şi hurufismul câştigă o mare simpatie din partea populaţiei locale. În timpul călătoriilor prin ţări orientale, el a fost urmărit, presat, chiar arestat pentru luni de zile.
Activitatea hurufidă
După primul deceniu al sec.XV, regiunea ieşise din sub influenţa timurizilor şi în aceşti ani în Anatolia şi în Azerbaidjan dominau deja dinastiile turcice Zulgadar, Agqoyunlu şi Qaraqoyunlu alături de otomani. Nasimi a asigurat convertirea la ordinul hurufid suveranilor a Zulgadar - Ali bey şi fratele său Nasreddin, mai târziu şi suveranului Agqoyunlu, Osman Qara Yuluk, care, pe urma a cucerit punctul strategic din zonă - Sivas. Încă din anul 1410, Osman Qara Yuluk, creea un pericol din spate pentru statul Qaraqoyunlu, după ce îşi largise spaţiul până la oraşul Erzincan.
Pe urmă, Nasimi a plecat la Aleppo, oraşul sub autoritatea mamelucilor egipteni. Mai ales după invaziile selgiucide, mongole şi timuride la Aleppo locuiau o mulţime de triburi turcice, oraşul fiind un mare centru comercial între Orient şi Europa. Aici se întălneau caravane comerciale din India şi Şirvan. Izvoarele istorice ne mărturisesc că în sfârşitul sec. XIV din mătăsea importată din Şirvan în oraşele siriene se pregăteau ţesături frumoase şi negustorii occidentali aduceau mătăsea din Şirvan în Europa, tocmai prin Siria.
Aşadar, fără indoială în acest centru mare şi multinaţional al comerţului medieval erau prezenţi şi negustorii din Şirvan şi probabil veneau aici hurufizii urmăriţi la Baku şi Şamahî. Nasimi creează aici o sectă locală a ordinului hurufid şi a avut un mare succes. El s-a stabilit la Aleppo şi a locuit aici cu familia sa. Însa activitatea sa în oraşul respectiv nu a rămâs marcat de teologi şi de sultanul mameluc Muayyad. Poeziile lui filosofice i-au asigurat un auditoriu mare şi oamenii le copiau, le învăţau pe de rost şi le recitau în pieţe. Conform legendei, tocmai acest fapt a determinat condamnarea lui la moarte.
Arestare şi executare
Despre moartea lui Nasimi şi destrămarea ordinului hurufud ne informează sursele medievale. Un tânăr hurufid, elev al poetului, a fost arestat în timp ce citea mulţimii poeziile eretice ale învăţatului său. Pentru salvarea lui Nasimi, el a declarat că poeziile îi aparţin fiind condamnat la moarte. Această veste a ajuns la Nasimi care, s-a grăbit la locul execuţiei şi a mărturisit că ideile sunt ale lui. Poetul moare astfel torturat.
În izvorul arab "Kunuz-uz-zahab", despre execuţia lui Nasimi în oraşul Aleppo din anul 1417, se spune: "Ereticul Ali Nasimi a fost executat în timpul lui Iaşbek. În vremurile acestea la "Dar-ul-adle" ("Palatul justiţii") cu prezenţa şeicului nostru Ibn Hatib an-Nasiri, naibul (reprezentantul) cadiului şeicul, Izzuddin Şamsuddin ibn Aminuddovle, cadiului suprem Fathuddin al-Maliki şi cadiul suprem Şihabuddin al-Hanbali se discută cazul (lui Nasimi). El a sedus din calea adevărului pe câţiva nebuni şi ei aflându-se în erezie şi ateism, i se supuneau. Despre aceasta i-a informat pe cadii şi teologi din oraş, unul cu numele Ibn al-Şangaş Alhanadan. Arbitrul i-a spus: "Dacă tu vei dovedi că vorbeşti despre Nasimi, nu te voi executa". Nasimi a rostit "Kalime-i şahadet" (rugăciunea în islam), a depus jurământ şi a respins tot ceea ce se vorbea despre el. În acest moment a venit şeicul Şihabuddin ibn Hilal. Ocupându-şi locul său onorific la adunare, el a declarat că Nasimi este ateu şi trebuie să fie executat, chiar dacă se va gândi la abjurare şi a întrebat: "De ce nu-l executaţi?". Al-Maliki i-a răspuns: "Vei scrie personal verdictul?". Acesta a răspuns: "Da" şi a scris verdictul, la care imediat i-a îndemnat cei prezenţi. Însă ei nu au fost de acord cu el. Al-Maliki i-a spus: "Cadii şi teologii nu au căzut la înţelegere cu tine. Cum pot eu să-l execut după cuvintele tale?". Iaşbek a spus: "Eu nu-l cunosc. Sultanul mi-a poruncit să iau la cunoştinţă cazul lui. Aşteptăm, ordinul sultanului privind acest caz". Aşadar adunarea s-a sfârşit. Nasimi a rămas în temniţă. Despre cazul lui Nasimi a fost informat sultanul Muayyad, din partea căruia a venit ordinul să fie jupuit şi corpul lui să fie pus la vedere la Halab (Aleppo) pentru public timpul de şapte zile, să-i fie tăiate mâiniile şi picioarele şi să fie trimise lui Ali bey ibn Zulgadar, fratelui său Nasreddin şi lui Osman Qara Yuluk pe care de asemenea i-a sedus Nasimi. Aşa şi au făcut. Acest om era necredincios şi mulhid (hulitor). Ferească Dumnezeu, se spune că el are nişte poezii fine".
Legende
Dârzenia şi curajul lui Nasimi în timpul execuţiei oribile s-au transformat în popor într-o mulţime de legende, tema devenind un simbol al curajului aproape în toate sursele medievale din timpul respectiv. Până la ultima respiraţie el nu a recunoscut vina sa şi a repetat încontinuu formula ordinului "An al-Haqq!" (Sunt Adevărul dar şi Sunt Dumnezeu!) în timp ce-şi bătea joc de călăii săi. Se spune că în timpul execuţiei unul dintre teologi, prezent acolo, a exclamat: "Acest om este mai rău decât Satana, este blestemat locul unde va cade chiar o picătură din sângele lui şi acest loc trebuie să fie ars, să fie tăiat cu sabia!". Paradoxal, tocmai în momentul respectiv o picătură de sânge stropeşte degetele lui. Mulţimea înfuriată cere tăierea degetului muftiului, iar el s-a apărat cu disperare susţinând faptul că în Coran nu există aşa ceva şi declaraţia anterioară nu a înseamnat nimic. Atunci, Nasimi a răspuns cu două versuri care au rămas un proverb binecunoscut posterităţii:
"Dacă vei tăia măcar un deget teologului, el se va întoarce de la Dumnezeu,
Priveşte la acest iubit nefericit, îl jupuoaie, dar nu-i doare!"
Conform altei legende, după exclamarea lui Nasimi "An al-Haqq!" l-au întrebat: "Ce fel de Dumnezeu eşti tu, dacă te stingi pierzând sângele?". Poetul a răspuns: "Nu poţi să conştientizezi că eu sunt zeul iubirii la apusul eternităţii. În timpul apusului soarele mereu se stinge!".
Factorul politic
După aceste date, putem afirma faptul că poetul nu a fost executat numai datorită credinţei sale religioase, ci poate şi din cauze politice. Cel puţin casa lui a fost cercetată şi au fost găsite scrisorile suveranilor Agqoyunlu şi Qaraqoyunlu. Probabil adunarea nu a discutat fără nici un sens soarta lui Nasimi, aceasta fiind porunca sultanului mameluc din Egipt şi tot din cauza sus-numită el a cerut cercetărea cazul lui Nasimi, în timp ce el era ţinut în temniţă. În sfârşit, trimiterea organelor poetului către suveranii regionali a dat un mesaj clar.
Patrimoniu
Nasimi a fost înmormântat la Aleppo, la panteonul de familie ce până în zilele noastre se consideră un loc sfânt. Pelerinii de la mormântul poetului îi acordă numele onorific "Nasimi". Poezia lui şi-a câştigat popularitate foarte repede printre popoarele turcice din Asia Centrală, în Anatolia şi în Iran. În vremurile respective pentru doar rostirea versurilor lui şi pentru propaganda ideilor hurufismului au fost executaţi o mulţime de oameni. Numele lui Nasimi împreună cu Mansur Halladj a devenit un simbol al fidelităţii în faţa ideilor personale. Poetul a fost tradus în diferite limbi, el însuşindu-şi în mod creativ cele mai bune tradiţii atât ale literaturii natale, cât şi ale literaturii altor popoare Orientului Mijlociu, a creat o nouă literatură. Măreţia lui este determinată de îmbogaţirea cuvântului de către el, cu sensurile sociale şi filosofice. Poezia lui de fapt sună ca un imn pentru om: mărindu-l pe om îl consideră cel mai mare lucru pe care l-a creat natura, Nasimi insista la drepturile lui de libertate şi autoconştientizare:
- "Oare intru eu la moschee, oare trec lânga hram,
Mă duc spre dreapta, spre stânga sau drept înainte,
Gândindu-mă devin sigur că
Dumnezeu este fiecare din noi, dintre fiii lui Adam!"
Nasimi a lăsat în urma sa un patrimoniu bogat - divani (culegeri de poezii) în azeră, în arabă, în persană şi poeziile (cum ar fi qaside şi mesnevi), care nu întră în aceste culegeri. Analiza divanilor lui păstraţi în diferite biblioteci ale lumii dovedeşte că el a trecut printr-o cale complicată, începând cu poeziile de dragoste şi terminând cu operele despre problemele publice şi spirituale. Poate că dacă el nu ar fi intrat în politică ar fi avut o viaţă frumoasă şi lungă.
Executarea lui Nasimi şi destrămarea ordinului hurufid însemna şi sfârşitul unei epoci istorice în Azerbaidjan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu