Statul Eldeghizilor
 Acest articol face parte din seria: | |||
| Istoria timpurie | |||
| Istoria antică | |||
| Manna | |||
| Albania Caucaziană | |||
| Imperiul Persan şi cuceririle lui Alexandru Macedon | |||
| Atropatena | |||
| Rivalitatea romano-parţian şi cucerirea Sasanidă | |||
| Istoria medievală | |||
| Perioada islamică | |||
| Imperiul Marilor Selgiukizi | |||
| Statul Atabeyilor din Azerbaidjan | |||
| Cucerirea mongolă şi statul Elhanizilor | |||
| Statul Qaraqoyunlu | |||
| Statul Agqoyunlu | |||
| Statul Şirvanşahilor | |||
| Istoria clasică | |||
| Safevizi | |||
| Hanatele independente | |||
| Dinastia Qadjar | |||
| Dominaţia rusă | |||
| Independenţa timpurie | |||
| Republica Democratică Azerbaidjan | |||
| Masacrul din Martie | |||
| Azerbaidjanul sovietic | |||
| Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjan | |||
| Ianuarie negru | |||
| Azerbaidjanul modern | |||
| Republica Azerbaidjan | |||
Statul Atabecilor din Azerbaidjan (Azərbaycan Atabəylər dövləti în azeră) sau statul Eldeghizilor (1136-1225), este un stat medieval azer, cu elementul principal turcic, considerat Epoca de Aur sau Era Renaşterii al istoriei Azerbaidjanului.
Selgiukizii în Azerbaidjan
La mijlocul secolului al XI-lea, Marele Imperiu Selgiukid s-a extins de la Asia Centrală până la Marea Mediteraneană şi de la trecătoarea Derbent până la Golful Persic. Azerbaidjan s-a alipit din nou statului turc oghuz, parte integrantă a Marelui Imperiu Selgiukid. Acesta din urmă a jucat un rol crucial în istoria Azerbaidjanului. Sultanul Alp Arslan, învingând Imperiul Bizantin (26 august 1071), a dat o lovitură puternică şi planurilor expansioniste armene şi georgiene, la care ne-am referit mai sus.
De-a lungul perioadei seldjukide, diferite comunităţi ale turcilor oghuzi s-au stabilit în Azerbaidjan, participând la formarea şi la unitatea naţiunii azere în diferite perioade istorice. Limba turco-azeră a devenit predominantă în întreg Sudul caucazian, inclusiv în Azerbaidjan, fiind folosită la scrierea a numeroase opere literare şi artistice de nivel înalt. În urma decăderii Marelui Imperiu Selgiukid, statul Şirvan şi dinastiile Eldeghiz au jucat un rol remarcabil în continuarea şi consolidarea mai departe a tradiţiilor independentiste ale poporului azer. În mod special, statului Ildeghiz din Azerbaidjan, care devenise cel mai puternic şi cel mai influent stat din Orientul Mijlociu, respectiv Apropiat, îi revine meritul principal în evoluţia etnico-politică a naţiunii azere.
[modifică] Naşterea Eldeghizilor
Un rol aparte în istoria Azerbaidjanului în secolul al XII-lea i-a revenit statului atabecilor din Azerbaidjan - Eldeghizilor (1136-1225). Reşedinţele lor de bază erau în Tabriz, Nahcivan, Hamadan şi Maragha. Vasalii eldeghizilor erau melicii din Ahar Pişteghinizi, sultanatele Irak şi Kerman, statul Şirvan, proprietăţile salgurizilor Fars, emiratele artukizilor, zanghizilor, sekmenizilor şi regiunea Tabaristan. Fondatorul statului era fostul sclav cuman Şamsaddin Eldeghiz, devenit mai târziu atabey sau atabek (ata - în azeră tată, bəy - domn) - protectorul fiului imparatului selgiukid. În 1175, el şi-a declarat Marele Atabey fiind casatorit cu văduva sultanului, Mömünə xatun.
Unirea Azerbaidjanului
Unificarea tuturor teritoriilor Azerbaidjanului într-un singur stat în epoca stăpânirii Eldeghizilor, a avut drept consecinţă un progres remarcabil în viaţa economică, politică şi culturală a ţării. Un pas important înainte au făcut schimburile comerciale; au fost deschise numeroase instituţii educative; au fost construite moschei şi alte monumente arhitectonice foarte frumoase. Literatura a cunoscut nume ilustre ca Nizami, Haqani, Adjami. Oameni de stat ca Şamsaddin Eldeghiz, Mahammad Djahan Pahlavan şi Gîzîl Arslan, au scris paginii aurii în istoria Azerbaidjanului.
Suverani
- Şamsaddin Eldeghiz (1136-1175)
- Mahammad Djahan Pahlavan (1175-1186)
- Gîzîl Arslan (1186-1191)
- Abubakr (1191-1210)
- Ozbek (1210-1225)
[modifică] Economică
Baza economică a Azerbaidjanului în secolele al XI-lea – al XII-lea o constituiau agricultura, producţia meşteşugărească şi creşterea sezonieră de animale în munţi şi pe păşuni. Ca şi mai înainte, ţara era vestită pentru culturile pământului, pentru producerea mătăsii, a bumbacului, pentru viticultura, creşterea albinelor, producerea inului, vinăritul, cultivarea orezului şi pomicultura.
Oraşe
Oraşele azere au cunoscut o nouă perioadă de înflorire, valoarea lor în viaţa economică, politică şi culturală a ţării crescând mereu. În secolele al XI-lea – al XII-lea, au continuat să se bucure de o imensă popularitate în Orient oraşele Beylegan, Baku, Nahcivan, Gandja, Tabriz, Maragha şi Ardebil. Baku a devenit unul dintre cele mai mari centre din regiune, cel mai important port al Mării Caspice. Oraşele azere livrau pe piaţa internă şi externă petrol, carmiz (rubiacee), bumbac, covoare, mătase şi articole de mătase, vase din ceramică şi lemn, arme, ţesături, produse metalice, materii prime minerale, sticlă, podoabe, sare, fructe. Comerţul a pus Azerbaidjanul în legătură cu Rusia, cu Asia Mică şi Centrală, Siria, Egipt, Iran, precum şi cu ţările din Transcaucazia şi Orientul Îndepărtat. Aşadar, Azerbaidjanul, a ocupat un loc important în sistemul economic al întregului Orient.
Totuşi, ţara era bântuită de frământări interne. În secolele al XI-lea – al XII-lea, au avut loc numeroase mişcări populare îndreptate împotriva feudalilor locali şi străini.
Invazia mongolă
Ascensiunea economică şi culturală a Azerbaidjanului a fost intreruptă de invazia mongolilor. Prima apariţie a hoardelor lui Ginghis Han în Azerbaidjan a avut loc în anul 1220. Este vorba de oastirile formate din trei mii de soldaţi conduse de Gebe şi Subutai care pustiind raioanele din Iran au năvălit în Azerbaidjan. Aflându-se în fata pericolului care ameninţa popoarele din Transcaucazia, conducatorii Gruziei şi Şirvanului au propus atabecului Özbək să se unească şi să lupte impotrivă mongolilor. Însă mongolii au luat-o înaintea aliaţilor şi au dat primii lovitura. în anul 1221 mongolii au distrus aproape până în temelii oraşele Marağa, Ərdəbil, Sarab, Xoy, Salmas şi Naxçıvan. Bogatul oraş Beyləqan, cunoscut centru commercial şi de mesteşuguri, a avut o soartă tristă. Cu toată impotrivirea disperată a locuitorilor din Beyləqan, mongolii au pătruns în oraş, l-au distrus şi l-au transformat în ruine. La sfârşitul anilor 20 sec. XIII oraşul Beyləqan a fost reconstruit, construindu-se un zid de apărare. Totuşi în anii 50 acesta a fost din nou distrus de armatele hanului Hülagu.
La începutul anului 1222, cotropitorii mongoli, deplasându-se spre oraşul Ganca|Gəncə, au fost întâmpinaţi de furia locuitorilor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când oştirile duşmane au asediat capitala Şirvanşahilor, Şamaxı. Conform celor relatate de un contemporan, şamahenii au declarat: „De sabie oricum nu scapi, mai bine să rezistăm cu stoicism, în cel mai râu caz să murim cu onoare”. Mongolii au suportat o pierdere însemnată cauzată de şamaheni şi numai după multe zile de asediu, până când apăratorii au fost aduşi la istovire, armatele duşmane au reuşit să pătrundă în oraş. Cuceritorii au tâlhărit Şamaxı şi au omorât aproape întreagă populaţie a oraşului.
În acelaşi an armata mongolă condusă de Gebe şi Subutai a părăsit Azerbaidjanul şi a plecat spre nord prin trecătoarea Derbent. Aceasta primă incursiune a mongolilor a adus poporului din Azerbaidjan nenorociri incomensurabile. În primul rând au suferit oraşele cu care se mândrea atât de mult Azerbaidjanul. Ţara încă nu a reuşit să-şi vindece ranile pricinuite de invazia mongolilor, pentru că aici, prin strâmtoarea Derbent, au năvălit kipciaki, care au pustiit partea de nord a Azerbaidjanului. După aceştia, în anul 1225 a năvălit în ţara şahul Horezmului Djalal ad-din. Obligat de hoardele mongole să plece din ţară, acesta şi-a asumat rolul de cuceritor dur în Transcaucazia.
Statul Atabecilor din Azerbaidjan a căzut în 1225 sub presiunea hoardelor mongolice, provenite de est.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu