Statul Şirvanşahilor

Acest articol face parte din seria: Istoria Azerbaidjanului

Istoria timpurie

Istoria antică

Manna

Albania Caucaziană

Imperiul Persan şi cuceririle lui Alexandru Macedon

Atropatena

Rivalitatea romano-parţian şi cucerirea Sasanidă

Istoria medievală

Perioada islamică

Imperiul Marilor Selgiukizi

Statul Atabeyilor din Azerbaidjan

Cucerirea mongolă şi statul Elhanizilor

Statul Qaraqoyunlu

Statul Aggoyunlu

Statul Şirvanşahilor

Istoria clasică

Safevizi

Hanatele independente

Dinastia Qadjar

Dominaţia rusă

Independenţa timpurie

Republica Democratică Azerbaidjan

Masacrul din Martie

Azerbaidjanul sovietic

Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjan

Ianuarie negru

Azerbaidjanul modern

Republica Azerbaidjan Această căsuţă: vizualizare • discuţie • modificare

Statul Şirvanşahilor sau Şirvan, cel mai durabil stat medieval din Azerbaidjan (799-1538).

Datorita dezvoltării în continuare a ţării din punct de vedere economic şi politic, precum şi ca urmare a luptei populaţiei locale impotrivă Califatului, în sec. IX au apărut câteva state noi pe teritoriul Azerbaidjanului. Cel mai puternic dintre acestea era Şirvan în fruntea căruia se aflau Şirvanşahii. Acesta cuprindea Şirvanul şi teritoriul de la Marea Caspică până la răul Alazan şi de la conflenta răurilor Araks şi Kura până la Derbend. Capitala statului era Şamahî. Profitând de certurile interne din Califat Şirvanşahii s-au declarat independenţi la jumatatea sec. IX. Statul acestora, care a existat până în sec. XVI, a jucat un rol important în istoria Azerbaidjanului în Evul Mediu.

Decursul istoriei statului Şirvan, au existat trei dinastii de Şirvanşahi:

• Məzyədi 799-1024 (Mazyadizi)
• Kəsrani 1024-1382 (Kasranizi)
• Dərbəndi 1382-1538 (Derbendizi)

Mazyadizii aveau rădăcinile arabe, iar Kasranizii cele persane. Numai dinastia Derbendizilor (după numele oraşului Derbent) a avut originea locală.

Statul Şirvan, care ocupa zona nord-estică a Azerbaidjanului, a jucat un rol însemnat în istoria poporului azer. El era cunoscut prin mătăsea sa şi în perioada medievală treceau pe aici caravane din multe ţări ale lumii. Şamahî a ajuns la apogeul în sec.XII. Invazia mongolă l-a afectat prin distrugerile mari la fel ca şi din celelalte centre culturale din Orientul Mijlociu, dar deja în sec.XIV capitala Şirvanului şi-a recuperat funcţiile rămânând principalul focar de cultură din ţară. În sec. XIII, în Şirvan, care suferea din cauza atacurilor permanente, cu toate că şi-a pierdut măreţia şi puterea trecută, nu a fost întreruptă dezvoltarea culturală, la care a avut un rol semnificativ, oraşul Baku, care de atunci era cunoscut prin portul său maritim şi resursele de petrol.

După convertirea Azerbaidjanului (între sec.IV – VIII în ţară predomina religia creştină diofisită) la islam, Şamahî a devenit unul dintre cele mai mari centre ale culturii. În oraşul respectiv au trăit o mulţime de savanţi şi poeţi printre care trebuie să remarcăm în mod obligatoriu numele marelui poet din sec. XII, Afzaladdin Haqani. Aici funcţionau multe şcoli, universităţi, cenacluri şi festivaluri de muzică vestite în tot Orientul Mijlociu. Existau biblioteci publice şi private bogate. În apropierea oraşului, în localitatea Malham, se afla Academia de Medicină ("Dar uş-şura"), înfiinţată de unchiul lui Haqani, faimosul medic din timpul său, Kafieddin.

Dinastia Derbendizilor

În anul 1385 Azerbaidjanul a fost din nou supus atacului din partea a doi cuceritori: Tohtamâş – hanul Hoardei de Aur şi Timur Lenk (Tamerlan). Tohtamâş a maturat totul în calea sa de la Derbent până la Tabriz. Însă odată cu apropierea lui Timur cei din Hoarda de Aur au părăsit Azerbaidjanul şi au plecat spre nord. În 1386 Tabrizul a fost cucerit de Timur Lenk. Poporul însă a continuat să lupte impotrivă cuceritorilor. Apăratorii cetăţii Alindja din Nahcivan au dat dovadă de un eroism şi dârzenie extraordinară. Timp de 14 ani aceştia s-au apărat de oştile lui Timur şi fiul acestuia Miranşah. În 1397 armatele conducatorului din [Şeki]] împreună cu detaşamentele georgiene au sărit în ajutorul celor asediaţi şi au dat o lovitură puternică cuceritorilor.

Nevăzând o altă cale de apărare a ţării de pustiire, şirvanşahul Ibrahim I (1382-1417) s-a prezentat la cortul lui Timur cu cadouri bogate. Folosindu-se de vrajba dintre Timur Lenk şi Tohtamâş, Ibrahim I a reuşit să obtină acordul pentru independenţa internă a Şirvanului, de asemenea, l-a convins pe Timur să oprească pustiirea Gruziei şi să incheie pace cu ţarul Gheorghe al VII-lea. La solicitarea lui Timur şirvaniţii au luat parte la campanile sale împotrivă lui Tohtamâş şi sultanului turc Bayazid I.

Intrigile dintre adepţii lui Timur Lenk, care au început imediat după moartea acestuia, au clătinat puterea acestora în Azerbaidjan. În Tabriz, Maragha, Karabah şi alte regiuni au început mişcările populare. Găsind momentul favorabil pentru alungarea din ţară a starinilor şi unirea Azerbaidjanului sub puterea sa, Ibrahim I a reuşit să-i alunge pe adepţii lui Timur Lenk din Azerbaidjan şi chiar în 1406 să ocupe Tabrizul. Însă unirea Azerbaidjanului s-a dovedit de această dată instabilă şi curând Ibrahim I a trebuit să lase Tabrizul şi să plece spre nord.

În timpul sec. XV statul Şirvanşahilor a continuat să rămână independent. În timpul cărmuirii şirvanşahului Xəlilullah I (Halilullah I) (1417-1462) si lui Fərrux Yasar (Faruh Iasar) (1462-1500) se observa o anumită creştere economică. În a două jumatate a sec. XV s-au înviorat simţitor relaţiile dintre Azerbaidjan şi statul Moscova.